Asa cum se stie, la 1 decembrie 1918 a
fost declarata Unirea Transilvaniei cu Romania. Declaratia ar fi fost o
caricatura, daca nu era Franta care, prin G. Clemenceau sa sustina aceasta unire
la Tratatul de la Versailles (iunie 1919), cand Italia si Marea Britanie ar fi
vrut ca mare parte din Transilvania sa revina Ungariei. Cum romanii ocupasera
Budapesta si nici una dintre cele doua tari nu avea chef sa se lupte cu,
de-acum, faimoasa armata romana, doar pentru Ungaria, tara invinsa, toata lumea a fost de
acord cu Unirea, asa cum fusese ea stabilita prin Tratatul de la Bucuresti,
unde Ferdinand a cerut in schimbul intrarii in razboi, ca dupa aceea, Romania
sa primeasca Transilvania. La St. Germain (1919), unde s-au impartit teritoriile
intre iningatorii si invinsii primului razboi mondial, decizia a fost batuta in
cuie, iar Romania cea declarata la 1 decembrie 1918 a devenit realitate.
Apoi a urmat o perioada extrem de
dificila, atat din cauza coruptiei, cat si din cauza furturilor guvernamentale
pe care Ferdinand nu le putea tine in
frau, iar politicienii vremii (macar parte din ei) erau chiar ei cei care se
indestulau. Tezaurul tarii fusese dus la Moscova si, odata cu primul transport
al tezaurului, fusese trimis la Kremlin si tezaurul Coroanei. In Romania
reintregita, unul dintre amantii Reginei Maria, colonelul Boyd, i-a propus lui
Ferdinand sa negocieze cu Lenin revenirea tezaurului. Boyd, insotit de un
finlandez a plecat la Moscova, tratativele ramanand secrete. Cum de la Kremlin
au plecat valori spre Romania, dar aici nicaieri ele n-au fost inregistrate si
avand in vedere ca Mihai vindea 3 picturi de El Greco, in 1970, e limpede ca
valorile in cauza reprezentau tezaurul Casei Regale. Imputernicit de Ferdinand,
Boyd cedase tezaurul tarii, pentru ca monarhii romani sa-si recupereze
valorile. Acesta este motivul pentru care atat colonelul Boyd, cat si
finlandezul au fost decorati de Ferdinand, in 1928.
Dupa Ferdinand, Romania a traversat o
perioada si mai tulbure. Pe tron a venit Carol al II-lea, un zanatic care n-a
reusit sa stea prea mult la conducerea tarii, avand treburi mai importante.
Abdica si in locul sau vine Mihai, in varsta de 6 ani, tutelat de un Consiliu
de Regenta. Debandada devenise generala, coruptia in justitie fiind de
notorietate. Carol revine pe tron, adus de Maniu, care spera sa-l poata
controla pe nebunaticul rege. Patruns de ideile fasciste ale vremii, dar nu si
lipsit de personalitate, Carol, sfatuit de N. Iorga si Veturia Goga,
principalii sai consilieri, scoate partidele in afara legii si-l pune pe Iorga
sa faca singurul partid declarat antisemit: Partidul National Roman si
instituie dictatura fascista regala.
Chiar si asa, in vara lui 1940 era evident
ca regele nu poate gestiona situatia tarii. La Diktatul de la Viena, Romania
pierduse o parte importanta din Transilvania, dar si alte teritorii, fara ca
regele sa se poata opune. Nefericitul crezuse in promisiunile lui Hitler, ca
Transilvania va ramane Romaniei. Ca urmare, hotaraste sa abdice, dar il cheama
pe generalul Antonescu, aflat in domiciliu fortat la Manastirea Bistrita. Maniu
afla si ajunge primul la Antonescu, il scoate de la manastire si-i cere ca pe
viitor, doar impreuna sa ia deciziile. Antonescu, militar dur, n-a luat in
seama dorintele lui Maniu, Carol a abdicat din nou, iar conducerea tarii i-a
revenit generalului. Formal, seful statului era regele Mihai, dar el nu
depusese juramantul in fata Parlamentului. Arhivele Nationale ne spun de ce:
Mihai coresponda cu tatal sau, care ar fi vrut sa revina pe tron, ceea ce lui
Mihai ii convenea foarte mult pentru ca „avea nevoie de timp sa invete meseria de
rege”.
Tras pe dreapta de Antonescu si impins de
la spate de mama sa, Mihai a inceput sa comploteze impotriva maresalului, inca
din 1941, dar timid. Nimeni nu-l baga in seama in tara, iar anglo-americanii se
distrau copios si totusi nu-l ignorau complet. Il tineau pentru orice
eventualitate. Antonescu a fost o personalitate controversata... Poreclit in
scoala militara „cainele rosu”, capitanul Antonescu a avut un rol hotarator la
Marasesti, unde a elaborat strategia de aparare, impreuna cu Eremia Grigorescu.
Ii detesta pe nemti, el fiind anglofil, dar s-a aliat cu Hitler pentru a lua
inapoi Transilvania si tocmai de-aia a atacat urss. A gresit profund in problema
evreiasca si a realizat repede ca Hitler va pierde razboiul. Romania nu putea
suporta dubla cheltuiala generata si de finantele necesare armatei aflate pe
front, dar si de resursele pe care nemtii le luau de la noi, asa ca a inceput
discret negocieri cu anglo-americanii. Din pacate, emisarii trimisi pentru
negocieri, la sugestia lui Mihai, erau filorusi si complotau impreuna cu regele
in vederea debarcarii lui Antonescu, ceea ce a dus la esuarea tratativelor. Prin
ambasadoarea Kolontay, a inceput tratativele cu Stalin, pentru incheierea unui
armistitiu conditionat, ceea ce Stalin a acceptat formal, dar, pana sa se
semneze, maresalul Antonescu a fost arestat de rege. Dus de Chivu Stoica, intai
intr-o locatie din Bucuresti, apoi la Moscova, Antonescu a sfarsit in fata
plutonului de executie, fara a cere gratierea.
In urma tradarii regale de la 23 august
1944, tradare pregatita impreuna cu emisarii Moscovei, rusii au ocupat Romania.
Au intrat in Bucuresti pe 26 august si ne-au obligat sa semnam un armistitiu
neconditionat, pe 12 septembrie, cu consecinte extrem de grave pentru tara. La 23
august incepea dominatia bolsevica in Romania, care dureaza pana azi. Tara a
trecut prin perioade cumplite, din cauza completei lipse de pregatire a
comunistilor romani, dar si pentru ca trebuia sa platim datoria de razboi. Foametea
devenise ceva obisnuit, cu un varf in
1947, iar societatea incepea atunci sa se dezintegreze. „Lupta de clasa” a avut
la comunisti o manifestare fizica... Ei considerau ca eliminarea fizica a
elitelor este singurul mijloc de „insanatosire” a organismului social. Lagarele
carliste devenisera comuniste si lor li s-au adaugat si altele, urmand modelul sovietic al gulagurilor. Arestarile se
faceau discretionar si la fel erau si condamnarile. Doar cei complet nevinovati
primeau 3 ani de puscarie, ceilalti fiind inchisi cate 10 ani si mai mult, ca „dusmani
ai poporului”, in conditii subumane. Atunci a inceput disolutia societatii
romanesti sanatoase, disolutie care se manifesta si azi si tot atunci s-a
rasturnat scara de valori, care rasturnata a ramas pana acum.
Bine, dar poporul unde apare in aceasta
suta de ani si ce a facut el notabil? In toata perioada asta, poporul a facut
nimic si asta face si acum, dar a tot asteptat si inca asteapta, fara sa fie
limpede ce.
